duminică, 28 mai 2017

Și de la trotuar poți învăța... Oare ce anume?




Azi dimineață mergeam spre biserică. Și, în timp ce mergeam, am învățat o lecție importantă pe care sper să n-o uit prea curând. Problema multora este că, atunci când au un examen, învață rapid cu puțin timp înainte de examen și uită grozav de repede după examen. Sper ca în ce privește această lecție să nu se întâmple la fel.

Tocmai ajunsesem în capătul străzii pe care locuiesc, în intersecție. Urma să-mi continui drumul spre biserică. Pe strada pe care tocmai intram, o parte a trotuarului este mai rău ca strada neasfaltată. O bucată de ciment cu pietre mari, din care au mai rămas doar pietre. De nenumărate ori, după ce treceam pe trotuarul acela, îmi urmam pentru o perioadă drumul șchiopătând puțin. Trotuarul acela este destul de incomod ca să mergi pe el - o adevărată provocare pentru pietoni!

Mă gândeam azi să merg, cum mai obișnuiesc din când în când s-o fac, aproape de mijlocul șoselei (e stradă cu sens unic), pe lângă mașinile parcate pe banda stângă a drumului. Azi dimineață am dat să intru pe această stradă și să încerc să trec pe lângă mașini, însă am fost nevoit să aștept după vreo 4-5 mașini care treceau pe acolo. Atunci am învățat o lecție extraordinară!

Mă gândesc care-or fi gândurile șoferilor când văd astfel de oameni - oameni care circulă pe mijlocul străzii, când strada are trotuar. Nu-i așa? Cam acestea ar fi gândurile oricărui șofer. Însă șoferul nu cunoaște starea trotuarului.

Pe când mă gândeam la aceste lucruri, mi-am dat seama cât de ușor îi judec pe cei din jurul meu. Cu toate că nu cunosc situația lor prea mult, gânduri de judecată asupra lor îmi perindă prin minte. Unele din ele chiar le mai împărtășesc unora din jurul meu.

Astăzi am învățat (de la trotuarul denivelat, problematic!) să nu mă mai grăbesc în a-i judeca pe alții! O lecție simplă, ușor de reținut, învățată într-un mod mai ciudat, ce-i drept, însă pe care sper să n-o dau uitării degrabă.

Ce-ar fi dacă nu am mai lăsa ca-n mintea noastră să se cuibărească judecăți cu privire la cei de lângă noi? Ce-ar fi dacă în locul acestei tendințe pe care o avem de a-i judeca pe alții ar fi mai degrabă tendința de a ne ruga pentru persoanele respective? Nu crezi că ar cam schimba situația dacă în locul gândului de judecată asupra cuiva am spune o rugăciune sinceră pentru acea persoană? Eu cred că ar face o diferență grozavă!

Ce-ar fi să încercăm acest lucru săptămâna în care tocmai am intrat? Atunci când gândul de judecată vine și vrea să se cuibărească în mintea noastră, în loc să-l lăsăm să poposească, să-l alungăm și să rostim o rugăciune sinceră pentru persoana care, altfel, ar fi reprezentat obiectul judecării noastre.

La asta să ne ajute Domnul!

Timotei Stoica