De ce de cele mai multe ori trebuie ca mai întâi să moară
cineva, iar mai apoi să-l vorbim de bine? De ce ni se întâmplă să vorbim mai
mult de bine pe cineva abia după ce a murit? Nu putem s-o facem încă dinainte? Cred
că-i un exercițiu grozav de bun! Să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru oamenii
din viața ta cât încă aceștia sunt în viață! E o încurajare lucrul acesta! Cred
că e un mod bun în a ne cultiva un spirit de recunoștință. Poate în felul
acesta mai scade amărăciunea, ranchiuna, ura, invidia, supărarea care adesea
există între oameni… și chiar și între aceia care-și spun creștini.
Tocmai de aceea, în această zi specială din viața mea,
vreau să mă bucur de câțiva oameni pe care Dumnezeu i-a așezat în viața mea și
să menționez pe scurt câte ceva despre ei.
Primul este tatăl meu. Tatăl meu mă știe poate mai bine
decât mă știu eu pe mine. Mă știe încă de când nu puteam face deosebirea între
alb și negru. Acum, de bine, de rău, și eu îl știu mai bine decât îl știu mulți
oameni. Tatăl meu nu m-a contrazis niciodată. El a fost mereu de acord cu
propunerile mele și a acceptat orice i-am cerut. Eh, glumesc! Tatăl meu este o
persoană deosebită. Nu-i un tată perfect, dar nici eu nu-s un fiu perfect. Însă
un lucru care mereu l-am apreciat și încă îl apreciez la el este sinceritatea
și deschiderea sa față de noi, copiii săi. Și el știe că nu-i perfect. Și n-a
ezitat să se corecteze față de noi când greșea. Pe lângă îndemnurile pe care mi
le dădea, mereu am văzut în el un om prin care treceau acele îndemnuri.
A doua persoană
este mama mea. Eu încă dinainte să-mi fi putut pronunța corect numele, știam că
sunt gândăcelul mamei mele. Vremea a trecut, eu am crescut și deja de la
gândăcel am ajuns la gândac. Mama mea este o persoană care nu dă înapoi în fața
obstacolelor. De multe ori am văzut în ea o femeie care își dădea tot interesul
atunci când făcea ceva. Consecvența, perseverența și devotamentul sunt doar
câteva cuvinte care o pot descrie.
A treia persoană pe care vreau s-o menționez este un
prieten drag. Cu toate că nu apucăm să ne vedem și să vorbim prea des, a clădit
la ceea ce sunt astăzi. Flavius este un băiat deosebit. Un slujitor al lui
Dumnezeu care are darul din partea lui Dumnezeu ca, mai înainte de toate, să-ți
fie alături, să te înțeleagă, iar mai apoi să te ajute. Prin ceea a fost și a
făcut pentru mine, Flavius este omul prin care Dumnezeu mi-a confirmat chemarea
în slujire.
A patra persoană este cel pe care nu ezit niciodată să-l
numesc cel mai bun prieten al meu. Gândindu-mă la el îmi dau seama ce
binecuvântare ne-a dat Dumnezeu să putem să interacționăm, să socializăm și să
legăm relații între noi. Gabi este… Gabi. Nu spun asta pentru c-am rămas fără
cuvinte, ci pentru că el mereu este… el. Nu țin minte să-l fi văzut vreodată
încercând să fie altcineva decât el însuși. Pentru mine el a fost adesea și cel
care mă mai trăgea de mânecă atunci când mai săream calul.
A cincea persoană este din nou un frate drag inimii mele
pe care Dumnezeu l-a adus în viața mea într-o perioadă a formării mele. Cu
toate că n-am interacționat prea mult, acea săptămână în care ne-am întâlnit și
am vorbit a sedimentat în mine o dragoste pentru Dumnezeu și pentru a-I sluji
lui Dumnezeu. Cu toate că atunci eram doar un copil și nu cunoșteam prea multe.
Fratele Vasile Holerga este omul care se investește în alții.
A șasea persoană este un alt frate drag mie, un om al lui
Dumnezeu care Îl iubește pe Domnul, cunoaște Cuvântul Domnului și prin care
curge Cuvântul Domnului. Fratele Valentin Miron este, așa cum obișnuiesc să-l
numesc, „mentorul meu spiritual”. Ore întregi să stai de vorbă cu acest frate,
și tot nu te mai saturi. Are râvnă pentru Domnul. Îl iubește pe Domnul. Își
iubește familia. Și, da, are simțul umorului.
A șaptea persoană este un om al lui Dumnezeu care chiar
muncește pentru Domnul. Îi place să fie smerit și nu se laudă cu asta. Muncește
pentru Domnul și muncește pentru a-și întreține familia. Chiar dacă numele de
familie îi este cunoscut prin toată țara în lumea evanghelică, fratele Liviu e
omul care nu se ferește, care nu dă înapoi atunci când este să-i slujească
Domnului. Am auzit că odată a fost chemat la o înmormântare și, când s-a
întors, a rămas împotmolit cu mașina în zăpadă pentru câteva ore bune. Aceasta
și alte obstacole nu l-au dat împiedicat să continue să-I slujească lui
Dumnezeu.
A opta persoană este un om care, pe lângă faptul că este
păstor și slujesc alături de el, îl pot numi prieten. Recent am trecut (din
nou!) printr-o perioadă de frământări, întrebări, dezamăgiri, însă Cătălin mi-a fost
alături. A știut cum să-mi vorbească. În urma discuției ce-am avut-o am avut
ciudă pe mine de ce m-am lăsat pradă unor astfel de lucruri. El e un om care-L
iubește pe Domnul și iubește ce-a creat Domnul. Un om de care Dumnezeu se folosește
cu adevărat.
A noua persoană este un prieten din anii de liceu. În
anii de liceu am trecut prin multe stări, parcă dintr-o extremă în alta.
Dumnezeu m-a făcut să-l cunosc pe Alex Țânțar. Un tânăr devotat lui Dumnezeu.
Felul lui de a aborda lucrurile este fără să se ascundă, direct și la obiect.
Apreciez la el râvna pe care o are pentru Domnul și pentru lucrarea Lui.
Pasiunea pe care o are în lucrarea ce o face. Dorința lui de a-L face pe
Dumnezeu cunoscut cât mai multor oameni.
A zecea persoană pentru care Îi sunt mulțumitor lui
Dumnezeu c-a adus-o în viața mea și pe care vreau s-o menționez în acest
articol este un om al lui Dumnezeu cu o inimă mare pentru lucrarea Lui. Am avut
ocazia să-l însoțesc în câteva din călătoriile lui misionare și mi-am adus
aminte că o asemenea echipă misionară este și biblică. Pavel adesea îl lua pe Timotei
în călătoriile sale misionare. Pentru mine, Pavel Clipa este un om cu adevărat
al lui Dumnezeu, care nu se ferește de oportunitățile ce-i vin în cale de a-I
sluji lui Dumnezeu.
Lista mea se încheie aici, însă nu se încheie din lipsă
de oameni, ci din alte motive. Nu vreau ca acest articol să pară laudă la
adresa unor oameni. Repet, Îl laud pe Dumnezeu și Îi mulțumesc Lui pentru că a
adus astfel de oameni minunați în viața mea. Ce să mai spun de Renata, soția
mea? Hmm… ea mă suportă deja de câțiva ani. Știe cât de dificil pot fi
câteodată, știe cât de mare poate fi încăpățânarea masculină, știe cât de mult
greșesc și, cu toate acestea, încă este lângă mine și îmi este alături. Nu știu
unde-aș fi fost fără ea. Pe bune, chiar nu știu. Poate că la Racovița, sau în
alt loc. Nu știu.
Fiind înconjurați de astfel de oameni, cum să nu-ți
dorești să fii și tu o asemenea persoană pentru cei din jurul tău? Nu cred
într-o transformare deodată în bine a lumii în care trăim. Dar cred că fiecare
ne lăsăm amprentele în viețile celor de lângă noi într-o măsură mai mare sau
mai mică. Hai ca acea măsură să conteze și să fie de folos.
Mulțumesc Domnului pentru toți acești oameni din viața
mea și îmi doresc să mă ajute și pe mine să pot avea o influență pozitivă în
viețile celor din jurul meu.
Domnul fie lăudat!
Timotei Stoica