duminică, 28 mai 2017

Și de la trotuar poți învăța... Oare ce anume?




Azi dimineață mergeam spre biserică. Și, în timp ce mergeam, am învățat o lecție importantă pe care sper să n-o uit prea curând. Problema multora este că, atunci când au un examen, învață rapid cu puțin timp înainte de examen și uită grozav de repede după examen. Sper ca în ce privește această lecție să nu se întâmple la fel.

Tocmai ajunsesem în capătul străzii pe care locuiesc, în intersecție. Urma să-mi continui drumul spre biserică. Pe strada pe care tocmai intram, o parte a trotuarului este mai rău ca strada neasfaltată. O bucată de ciment cu pietre mari, din care au mai rămas doar pietre. De nenumărate ori, după ce treceam pe trotuarul acela, îmi urmam pentru o perioadă drumul șchiopătând puțin. Trotuarul acela este destul de incomod ca să mergi pe el - o adevărată provocare pentru pietoni!

Mă gândeam azi să merg, cum mai obișnuiesc din când în când s-o fac, aproape de mijlocul șoselei (e stradă cu sens unic), pe lângă mașinile parcate pe banda stângă a drumului. Azi dimineață am dat să intru pe această stradă și să încerc să trec pe lângă mașini, însă am fost nevoit să aștept după vreo 4-5 mașini care treceau pe acolo. Atunci am învățat o lecție extraordinară!

Mă gândesc care-or fi gândurile șoferilor când văd astfel de oameni - oameni care circulă pe mijlocul străzii, când strada are trotuar. Nu-i așa? Cam acestea ar fi gândurile oricărui șofer. Însă șoferul nu cunoaște starea trotuarului.

Pe când mă gândeam la aceste lucruri, mi-am dat seama cât de ușor îi judec pe cei din jurul meu. Cu toate că nu cunosc situația lor prea mult, gânduri de judecată asupra lor îmi perindă prin minte. Unele din ele chiar le mai împărtășesc unora din jurul meu.

Astăzi am învățat (de la trotuarul denivelat, problematic!) să nu mă mai grăbesc în a-i judeca pe alții! O lecție simplă, ușor de reținut, învățată într-un mod mai ciudat, ce-i drept, însă pe care sper să n-o dau uitării degrabă.

Ce-ar fi dacă nu am mai lăsa ca-n mintea noastră să se cuibărească judecăți cu privire la cei de lângă noi? Ce-ar fi dacă în locul acestei tendințe pe care o avem de a-i judeca pe alții ar fi mai degrabă tendința de a ne ruga pentru persoanele respective? Nu crezi că ar cam schimba situația dacă în locul gândului de judecată asupra cuiva am spune o rugăciune sinceră pentru acea persoană? Eu cred că ar face o diferență grozavă!

Ce-ar fi să încercăm acest lucru săptămâna în care tocmai am intrat? Atunci când gândul de judecată vine și vrea să se cuibărească în mintea noastră, în loc să-l lăsăm să poposească, să-l alungăm și să rostim o rugăciune sinceră pentru persoana care, altfel, ar fi reprezentat obiectul judecării noastre.

La asta să ne ajute Domnul!

Timotei Stoica

luni, 22 mai 2017

Nu ești făcut pentru lumea aceasta!

DISCLAIMER: Articolul a fost scris duminică, 21 mai 2017. Însă, din motive tehnice, a fost postat luni, 22 mai.
În cursul zilei de ieri am muncit toată ziua. Încă de dimineață. Devreme. La 06:30 m-am ridicat din pat și m-am apucat de treabă. Întâi prin curte, iar mai apoi prin casă, după care am început să fac ordine într-un șopru și în podul din șopru. Spațiul din podul de acolo fiind mai mic, am fost nevoit să muncesc mai mult aplecat. Am așezat anumite lucruri, am stivuit, am mutat. Din cauza dimensiunilor mici ale podului, am umblat mult aplecat, am cărat și am mutat lucruri grele și ușoare timp de câteva ore.
 
Apoi, mai spre seară, m-am  pregătit să merg la întâlnirea de tineret.
Azi dimineață când m-am trezit am început să mă resimt după toată treaba făcută ieri. Chiar și acum, când scriu aceste rânduri, încă mă mai resimt. 
 
Totuși, încă din primele momente ale dimineții, Dumnezeu m-a învățat o lecție, lecție pe care vreau s-o împărtășesc cu tine în acest articol. De fapt, lecția o poți vedea exprimată în titlul acestui articol: „Nu ești făcut pentru lumea aceasta!”
 
Acum, la ce mă refer când spun lucrul acesta? Eu nu am fost făcut să locuiesc toată viața în pod. Ar fi ridicol, nu-i așa? M-am gârbovit puțin, dar îmi va trece zilele acestea (sper!). Noi nu am fost creați pentru lumea aceasta! Am fost creați pentru lumea ce va să vină, pentru Ierusalimul Ceresc, Cetatea lui Dumnezeu. Acolo e locul unde spun creștinii că vor să ajungă.
 
Însă ni se întâmplă mult prea adesea să încercăm să ne încovoiem și să ne gârbovim după mersul lumii acesteia. Spunem că nu suntem creați pentru pământul acesta, însă adesea tânjim după plăcerile acestei lumi. Nici nu-i de mirare că mulți oameni spun că nu mai există diferență între oamenii credincioși și cei necredincioși. Mulți din cei care-și zic credincioși au ajuns să tânjească, precum fiul cel mare din pilda fiului risipitor, după plăcerile din lume. 
 
Oare nu cumva te regăsești și tu în aceste cuvinte? Care sunt lucrurile după care visezi? Ce planuri ai pentru viața ta? Care sunt preocupările tale? Care sunt aspirațiile tale? Care sunt năzuințele tale?

Nu ești făcut pentru lumea aceasta! Acestea sunt cuvintele pe care trebuie să le ai în minte și-n inimă în fiecare dimineață când te trezești. Ești făcut pentru ceva infinit mai frumos, mai trainic, mai minunat. Cerul lui Dumnezeu. Dar acolo, în Cerul lui Dumnezeu, nu intră oamenii încovoiați, cei care s-au afundat în plăcerile lumii acesteia. Ei s-au încovoiat mult prea tare și nu mai „încap” pe calea îngustă - calea credinței - care duce în cer.

Spun prin acestea că omul creștin trebuie să nu știe ce-i aia bucurie și fericire? Ba dimpotrivă! Creștinul descoperă secretul adevăratei bucurii. În Domnul Isus Hristos găsim adevărata bucurie!

Îmi doresc să nu mă las „încovoiat” de lumea în care trăiesc și de plăcerile ei și să mă asemăn tot mai mult cu Mântuitorul meu.

Nu uita: Nu ești făcut pentru lumea aceasta! --> Oare la ce lucruri și aspirații te face această afirmație să renunți? Ești dispus(ă) să renunți la ele? Nu trebuie doar să renunți la ele, ci, după ce ai renunțat, să le înlocuiești cu lucruri duhovnicești, dorințe sfinte, plăcute lui Dumnezeu.

Vă doresc o săptămână și o viață în care să nu vă încovoiați după mersul lumii acesteia, ci cu fermitate, cu spatele drept și privirea înainte să-L urmați pe Domnul până la capăt!

„Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”

Timotei Stoica

vineri, 5 mai 2017

Când Dumnezeu e cu tine… ceilalți văd!



Pentru creștini, cei care au o relație personală zilnică cu Dumnezeu, cred că cea mai mare binecuvântare și cel mai mare motiv de bucurie este să știe că Dumnezeu este cu ei.

Când ne strângem la biserică, ne place să știm că Dumnezeu este cu noi. Afirmăm cuvintele Domnului Isus cu privire la faptul că acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Lui, este și El prezent.

Prezența Domnului este dătătoare de pace. Căutăm pacea, alergăm după ea. Vrem și tânjim adesea după liniștea interioară. Toate acestea le realizează Domnul prin prezența Lui.

Totuși, se prea poate să ne gândim adesea că dacă Domnul e cu noi, niciun rău nu se poate apropia de noi. Invocăm prezența și puterea Domnului atunci când ne vedem în primejdie și ne dorim imediat ca Domnul să ne ferească de acolo.

Totuși, lucrul acesta nu prea e valabil în ce privește viața de credință. Necazurile și suferința își au rolul lor, iar rolul lor e unul edificator.

Mă gândesc la cuvintele Domnului Isus din Ioan 16:33: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”
Mă mai gândesc și la cuvintele psalmistului David din arhicunoscutul psalm, Psalmul 23: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine” (v. 4).

Dar totodată mă mai gândesc și la un personaj al Sfintelor Scripturi despre care ni se spune că Domnul era cu el (de fapt, la el voiam să ajung). 

Iosif (despre el este vorba) a fost vândut de către frații lui unor negustori ismaeliți care l-au dus în Egipt și care, la rândul lor, l-au vândut mai departe. În felul acesta Iosif a ajuns în casa lui Potifar. Interesant detaliu, în acest context, este expresia „Domnul a fost cu Iosif” (39:2). Însă și mai interesantă decât aceasta este expresia din următorul verset: „Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el”

Când Domnul a fost cu Iosif, stăpânul lui a văzut. Cum? Cum și-a dat seama Potifar că Domnul era cu Iosif? Versetul 3 continuă: „Stăpânul lui a văzut… că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca.”

Cu alte cuvinte, pentru Iosif „un lucru bine făcut” nu era doar un simplu slogan. Fiindcă Domnul era cu el, lui Iosif îi mergea bine de orice se apuca.

Însă, povestea vieții lui Iosif nu se încheie aici. Biblia ne spune că, cu toate că Domnul era cu Iosif, Domnul a îngăduit ca Iosif să fie acuzat pe nedrept și, ca rezultat al acestei acuzații, să fie aruncat pe nedrept în temniță. 

Oare l-a părăsit Domnul pe Iosif? Versetul 21 ne dă răspunsul: „Domnul a fost cu Iosif și Și-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniței.” Iar în versetul 23 adaugă: „Mai marele temniței nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Și Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.”

Potifar a văzut că Domnul era cu Iosif, Mai marele temniței a văzut că Domnul era cu Iosif, însă povestea vieții lui Iosif nu se încheie acolo în temniță. 

Biblia ne spune că Faraon a avut niște visuri foarte ciudate. Nimeni nu era în stare să i le tălmăcească. Atunci, mai marele paharnicilor care fusese ajutat de Iosif în temniță în urmă cu doi ani, își aduse aminte de Iosif și i-l propuse lui faraon. Nu doar că i-l propuse pe Iosif, dar chiar își argumentă propunerea prin mărturisirea propriei sale experiențe.

Cunoaștem restul întâmplării, nu-i așa? Totuși, vreau să te îndemn la un exercițiu de imaginație pe care probabil nu l-ai mai făcut până acum. Ce spui de Faraon? Cum a văzut el lucrurile? Să fii împăratul unui mare popor, să ai o mulțime de oameni înțelepți, să ai o problemă, oamenii înțelepți să nu-ți poată rezolva problema și cineva să vină la tine și să-ți spună că există un pușcăriaș care cu siguranță te poate ajuta.

Ai da crezare la un astfel de sfat? Ai lua aminte la un astfel de îndemn? Cred că imediat am fi năpădiți de tot felul de prejudecăți. Însă Faraon, probabil din cauza disperării în care se afla, a dat poruncă să-i fie adus Iosif.

Iosif îi tălmăcește visurile și-l mai și sfătuiește pe Faraon ce să facă. Acum, am zice că Faraon din disperare l-a chemat pe Iosif să-i tălmăcească visurile. Dar n-a mai fost vorba de disperare în ce privește primirea sfatului lui Iosif și alegerea lui Iosif în această responsabilitate mare.

Să alegi un pușcăriaș care să aibă al doilea cuvânt în popor, după tine? Păi asta e o absurditate! Nu și atunci când Domnul e cu el.

Când Domnul e cu tine, oamenii văd. A văzut Potifar. A văzut mai marele temniței. A văzut chiar însuși Faraon.

Viața ruptă de păcat,  ruptă de tânjirea după plăcerile de o clipă ale păcatului – aceea este viața în care este prezent Domnul. Pentru că, prin harul Lui, Dumnezeu „ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie” (vezi Tit 2:12).

Nu belșugul, nu prosperitatea, nu sănătatea sunt semnele distinctive ale prezenței lui Dumnezeu în viața unui om, ci sfințenia, ruperea de păcat, dorința după apropierea de Domnul, trăirea pentru slava lui Dumnezeu – acestea sunt semnele distinctive ale prezenței lui Dumnezeu în viața cuiva.

Și, nu uita, când Domnul este prezent în viața unui om, când Domnul este cu cineva, ceilalți văd că e ceva deosebit la acea persoană.

E Domnul cu tine? Sunt pocăința, sfințenia, tânjirea după Domnului lucruri prezente în viața ta? Văd cei din jurul tău semne sau dovezi ale faptului că Domnul chiar este cu tine?

Domnul să fie cu tine!
„Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”


Timotei Stoica