De mai multă vreme mă macină tot felul de gânduri. Am încercat să le ignor, însă văzând că nu pot face aceasta, am început să le rumeg puțin câte puțin. În urma rumegării acestor gânduri s-a născut o dorință în mine de a le așterne în scris. Știu că risc să creez tulburare prin acest articol, însă îmi asum acest risc.
Vorba aia: „Mai bine să suferi tu din cauza adevărului, decât adevărul din cauza ta.” Totuși, sunt conștient că adevărul trebuie spus cu blândețe, în dragoste. Vreau să te asigur nu am niciun gând de a crea tumult și vâlvă, de dragul senzaționalului.
Noi suntem maeștri în crearea de măști și de întreținere a anumitor aparențe. Ei bine, lucrurile acestea nu ajută pe nimeni. Nici pe noi, nici pe cei din jurul nostru. Poate într-o anumită măsură și pe termen scurt atrag aprecierile unora din jurul nostru, dar acestea vor păli când adevărul va ieși la suprafață.
Te-ai rugat vreodată pentru unitate? Ți-ai dorit vreodată unitate în grupul/biserica din care faci parte? Ce-ai făcut pentru asta? Te-ai rugat, nu-i așa? Dar mai apoi, ai mai făcut ceva? Ceva concret? Mă întreb care-i problema lipsei de unitate din cercurile noastre evanghelice. Tot mai mult îmi este dat să văd numai disensiuni, tensiuni, frământări și chiar dezbinări. Diavolul triumfă tot mai mult.
Mă gândesc că atât de mult a încercat diavolul să distrugă Biserica în trecut din exterior prin persecuții, până ce, probabil, și-a adus aminte de cuvintele Mântuitorului adresate celor care-L acuzau că făcea minuni cu ajutorul lui Beelzebul: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei este pustiită și o casă dezbinată împotriva ei se prăbușește peste alta.” E mai eficient să ataci din interior. E mai „rodnic” lucrul acesta. Prin urmare, diavolul procedează acum în felul acesta.
O problemă pe care am sesizat-o este lipsa sincerității. Cât de ipocriți putem fi uneori când ne rugăm pentru unitate, însă nu trăim în adevăr față de fratele nostru!? Unitatea nu se clădește pe aparențe, ci pe adevăr. Pur și simplu nu poate rezista pe o altă temelie, decât pe temelia adevărului.
Cât ne costă să spunem adevărul? Cred că de multe ori ne costă mai mult decât suntem dispuși să plătim. Suntem gata să sacrificăm adevărul pe altarul unității aparente în relațiile noastre. E o vorbă care spune: „Unde dragoste nu e, nimic nu e.” Îmi permit s-o contextualizez: „Unde nu e adevăr unitatea nu propășește.”
Până când nu vom înțelege că adevărul nu trebuie alterat, nu trebuie diminuat, nu trebuie înlăturat, nu vom avea parte cu adevărat de unitate. Pentru ca unitatea să existe și să propășească e nevoie să fie fundamentată pe adevăr. Da, există riscul de a nu mai fi așa bine văzut dacă spui adevărul. Da, se prea poate ca anumite relații de-ale tale să aibă de suferit dacă spui adevărul. Da, e posibil ca unii să-ți stea împotrivă când spui adevărul. Nu descuraja, se merită.
Profeții adevărați ai lui Dumnezeu din vechime au fost gata să sacrifice mai degrabă viața lor decât adevărul. Ucenicii au făcut la fel. Mulți creștini care au murit ca martiri au făcut la fel. De ce? Pentru că știau că a nu trăi în adevăr înseamnă a nu fi pe placul lui Dumnezeu, ceea ce arată că nu ești pe calea Domnului (El fiind Calea, Adevărul și Viața).
Dacă încă trăiești în neadevăr față de anumite persoane din jurul tău, din comunitatea ta, din grupul tău, din biserica ta, mărturisește cu pocăință sinceră adevărul. Da, posibil va afecta în primă instanță, dar mai apoi cu siguranță va servi ca model pentru alții, ceea ce mai mult ca sigur va deschide calea binecuvântării lui Dumnezeu pentru care ne rugăm de atâta timp, și anume UNITATEA mult așteptată.
Doamne, dă-ne unitate... dar nu înainte de a trăi în adevăr!
Stoica Timotei
