La
lucru, în fiecare luni dimineața obișnuim să avem un timp de părtășie
cu colegii (aproximativ 15-20 minute). Ieri s-a citit Psalmul 126. Mă
gândeam la frumusețea acestui Psalm și la cum ar suna acesta dacă ar fi
să-l personalizez situației în care omul care muncește de luni până
vineri (poate chiar și sâmbăta!) vede și așteaptă weekendul.
Psalmistul
descria o stare de bucurie, de entuziasm, ceva aproape ireal, dar
totuși adevărat. Să ai promisiunea și profeția lui Dumnezeu că o să vină
vremea când o să fii eliberat din captivitate și o să te poți întoarce
înapoi în țara ta, dar din cauza faptului că împlinirea acestora nu-i
aici și acum, ajungi treptat să te îndoiești de acestea, până chiar să
nu le mai crezi deloc. Totuși, promisiunile și profețiile lui Dumnezeu
se împlinesc. S-au împlinit pentru poporul Israel. Din această cauză,
psalmistul descrie uimirea poporului Israel prin cuvintele „parcă visam”. Interesantă descriere, nu-i așa?
La
început de săptămână deja ne gândim la sfârșitul acesteia. Dar, între
luni și vineri mai sunt alte câteva zile: marți, miercuri, joi. Cum ar
suna versetul 1 al acestui psalm, dacă ar fi să-l personalizăm?
„Când a adus Domnul weekendul înapoi, parcă visam.” Woow! Ce verset frumos!
Totuși,
un lucru pe care poate îl trecem cu vederea este încotro se îndreptau
acești oameni. Ierusalimul era distrus, Israelul era năpăstuit. Deci, am
putea spune că aceștia se întorceau înapoi la ruine. În ciuda acestui
fapt, „gura ne era plină de strigăte de bucurie, și limba, de cântări de
veselie” (v. 2). Să te întorci la ruine, dar să fii plin de bucurie!
Mare lucru, nu-i așa?
Ruinele zilelor
de luni, marți, miercuri, joi și vineri pot fi un motiv de bucurie,
fiindcă „Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, și de aceea suntem
plini de bucurie” (v. 3).
Nu știu în ce domeniu lucrezi, nu știu care-ți este activitatea, nu știu ce simțăminte ai față de ceea ce faci (sau ești nevoit să faci), dar vreau să te încurajez să fii credincios în toate lucrurile. Chiar dacă le vezi ca pe niște ruine, transformă-le în motive de bucurie și de laudă la adresa lui Dumnezeu.
Stoica Timotei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta va fi bagata in seama si apreciata ;)