vineri, 6 aprilie 2018

Ce dă naștere adevăratei credințe?




Foarte mulți oameni cred și spun că pentru ca oamenii să creadă e nevoie de minuni. La prima vedere lucrul acesta sună interesant și poate fi adevărat într-o anumită măsură. Însă nu cred că este de ajuns.

Eram micuț când mă rugam și eu înaintea Domnului și Îi ceream să facă o minune în viața mea. Tocmai îmi tăiasem un deget de la mâna dreaptă la circular și mă întorsesem de la spital. Colegii și prietenii mi-au văzut mâna, mi-au văzut degetul. Așa că am început să mă rog. Mărturisesc sincer că dorința mea pe care o aveam atunci, pe la 9 ani, era ca Dumnezeu să facă o minune, să-mi pot mișca din nou degetul, ca astfel toți colegii mei, profesorii și vecinii să vadă această minune și să se pocăiască. Da, acesta era motivul sincer pentru care îi ceream Domnului să facă această minune. Timp de câțiva ani, aproape zilnic, am făcut această rugăciune. Însă Dumnezeu a hotărât să nu intervină.

Oare cât de importante sunt minunile? Să fie atât de importante, încât ele să fie baza credinței noastre? Sună interesant și întrebarea asta, însă cred și sper că răspunsul evident e nu. Nu neg importanța, valoarea și impactul pe care minunile îl pot avea în viața multor oameni. Însă, câteodată e bine fără ele. Când spun lucrul acesta am în minte o imagine dintr-o vineri asemănătoare cu cea de acum. Domnul Isus Hristos, de bunăvoie, era pe cruce, ducând la îndeplinire planul lui Dumnezeu de mântuire. 

Pe o altă cruce, alături, mai era cineva. Exemplul acestei persoane este adesea folosit ca argument pentru opționalitatea botezului. Nu-i așa că ai auzit și tu astfel de răspunsuri? „De ce să mă botez? Nici tâlharul de pe cruce nu s-a botezat și, cu toate acestea, Domnul Isus l-a asigurat că va merge în cer.” Ba mai mult, exemplul acestui om este folosit ca argument pentru amânarea botezului până aproape de clipa morții. Ce-i drept, n-am prea auzit acest răspuns, dar cu siguranță mulți dintre noi am cochetat cu astfel de gânduri.

Totuși, aș vrea să te îndemn să privești puțin la acest tâlhar. Omul acesta se afla pe cruce, alături de alți doi oameni care erau crucificați și care, în scurtă vreme, urmau să moară. Omul de pe crucea din mijloc era diferit. Era ceva la El ce îți dădea pace și liniște, însă nu mai exista nici pentru El vreo șansă de a scăpa de moarte. Moartea era inevitabilă pentru toți cei de pe cruce.

Cu toate că Domnul alege să nu Se dea jos de pe cruce, făcând astfel o minune, tâlharul acesta își pune încrederea în Domnul. Ce face el acolo? Se pocăiește mărturisindu-și vina și recunoscând că pedeapsa pe care o suporta acolo și atunci era pe drept. Nu a văzut nicio minune, nu avea nicio dovadă palpabilă care să-i înlesnească credința, însă a crezut.

Personal, cred că a văzut ceva ce i-a fost de ajuns. Iar ceea ce a văzut a dat naștere credinței sale. L-a văzut pe Domnul. Domnul Isus Hristos pe cruce care, chiar și acolo, era preocupat de alții, nu de durerile Lui. Era preocupat de cei ce-L batjocoreau („Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”), era preocupat de mama Lui, Maria („Femeie, iată fiul tău”), era preocupat de împlinirea Scripturii („Mi-e sete” - vezi Ioan 19:28), iar noi chiar la o banală durere de cap sau de măsea devenim foarte irascibili și parcă nu ne mai pasă de cei din jurul nostru.

Nu, nu minunile dau naștere credinței, ci Însuși Domnul Isus. Cred că El a dat naștere credinței și pocăinței tâlharului de pe cruce și mai cred că El poate da și astăzi naștere credinței multor oameni.

De aceea, El trebuie prezentat așa cum ni-L prezintă Sfintele Scripturi și Evanghelia Sa trebuie proclamată așa curată cum este, fără nicio adăugire.

A Lui să fie toată slava și cinstea!

Timotei Stoica

duminică, 18 februarie 2018

Primul om prin care am văzut măreția lui Dumnezeu - un mic tribut


Mi-a greu să-mi adun câteva cuvinte. M-am frământ ce cuvinte să-mi aleg, mai cu grijă, ca totul să fie cât mai frumos. Apoi inima a intervenit și a avut o discuție serioasă cu mintea. Atât de serioasă, încât a câștigat. Prin urmare, ceea ce voi scrie în continuare sunt lucruri pe care le scot afară din inimă, fără prea mult apel la minte, ca să nu le schimbe înțelesul, ordinea, intenția.

Totuși, realizez că oricum aș fi procedat, cuvintele sunt mult prea slabe pentru a exprima ceea ce simt și ceea ce am în minte când mă gândesc la el. El este omul prin care am văzut pentru prima dată măreția lui Dumnezeu.

Un om simplu, un om modest, un om sincer, un om căruia îi pasă. Acestea ar fi doar câteva dintre lucrurile care îl caracterizează. Însă ce-l face diferit este Dumnezeul în care crede și Căruia Îi slujește. Și da, sinceritatea e la loc de cinste.

Am văzut de când eram mic felul în care se comporta, felul în care vorbea cu unii, cu alții și cât de mult mă iubea. În el am putut întrezări dragostea de tată pe care Dumnezeu o are față de noi, copiii Lui. Da, cred că începi să intuiești despre cine este vorba. El este tatăl meu.

Mai mult decât învățăturile, îndrumările, sfaturile și mustrările, a fost exemplul personal. Fără el, toate cele amintite s-ar fi lovit ca nuca în perete și m-ar fi făcut tot mai indiferent față de lucrurile sfinte. Dar, faptul că pe lângă toate aceste lucruri bune a fost și exemplul personal, felul în care acestea s-au îmbinat a lăsat o mare amprentă asupra vieții mele.

Mă bucur să pot avea ocazia de a-ți scrie câteva rânduri. Și, da, așa cum spuneam la început, ele vin din inimă și continuă să curgă. Știu sigur că nu am fost copilul perfect, însă tu ai fost și ești un tătic model. Calmul și lipsa dorinței de răzbunare atunci când cineva îți făcea ceva rău intenționat și chiar în mod repetat m-au uimit foarte mult.

Îmi pare rău că nu ți-am arătat atât de multă afecțiune și recunoștință cât încă eram micuț. Mi-e dor de copilărie, mi-e dor de acele vremuri. Deși timpul a trecut, au rămas amintirile. Amintiri frumoase. Amintiri care mă încurajează doar când îmi revin în memorie.

Dacă mi-ai fi spus când eram mic și trăgeai de mine să mergem în câmp că o să vină vremea când mie o să-mi fie dor să merg în câmp și că o să străbat sute de kilometri ca să mergem pe câmp, nu cred c-aș fi crezut așa ceva. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ești al Lui și că mi-a făcut parte de harul de a fi copilul tău. E o mare onoare și un mare motiv de bucurie ca tu să fii cel căruia îi zic tată.

Mă rog bunului Dumnezeu să te țină în harul Său și acum, la pensionare, și cu un an mai aproape de CASĂ, să te ajute să-ți duci credința până la sfârșit, să trăiești frumos, și să ne auzim și să ne vedem cu bine.
Mi-e dor mult de tine și de mami. Vă iubesc pe amândoi!

Domnul să te binecuvânteze și să facă să ai parte de ani frumoși acum la pensie.













sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Cât de important este un punct de reper?

Mi s-a întâmplat azi. Mie! Mă gândeam că se poate întâmpla altora, însă nu și mie. Știi acel sentiment și impresie pe care le ai că un anume lucru este adevărat și să se poate întâmpla altora, dar nu și ție? Despre asta vorbesc. În urmă cu câteva ore am avut parte de acest lucru. Și, din nefericire, câteva zeci de tineri au fost părtași la aceasta.

Înainte de a dezvălui despre ce este vorba, vreau să te gândești la întrebarea acestui articol. Cât de important este un punct de reper? Se poate trăi și fără puncte de reper? Cred că o astfel de viață ar fi una haotică, fără ceva clar, plină de dezordine și, astfel, stresantă. 

Dacă ești la drum cu mașina, cât de importante sunt semnele de circulație? Dacă mergi într-o drumeție pe munte, cât de importante crezi că sunt marcajele traseului tău? Când ești într-un oraș nou și trebuie să ajungi la o anumită destinație, cât de importante crezi că sunt numele străzilor, GPS-ul și tot felul de indicatoare? 

Nu se poate să trăim fără puncte de reper. Viața ne este mult mai ușoară dacă avem în jurul nostru puncte de reper și dacă ne luăm după acestea. Aici trebuie menționat importanța faptului de a avea puncte de reper BUNE! Se poate să ai puncte de reper greșite? Ce spui de anturajele rele? Apostolul Pavel spune clar: „Nu vă înșelați: «Tovărășiile rele strică obiceiurile bune»”(1 Corinteni 15:33).

Astăzi am avut o întâlnire de tineret specială, prin faptul că am avut în mijlocul nostru 12 studenți de la Universitatea Emanuel din Oradea. Pe lângă ei, am avut tineri invitați și din alte biserici din zonă. Știam de această întâlnire și abia așteptam să aibă loc. Pentru că urma să fim gazdă a acestei întâlniri de tineret, m-am pregătit din timp, inclusiv un scurt îndemn pentru începutul programului. Toate bune și frumoase. Mai trebuia numai să vină ora 17:00.

Îți amintești ce spuneam mai sus despre importanța punctelor de reper? Ei bine, mie mi-a lipsit un punct de reper azi. Ceasul. M-am lăsat prins în alte activități, încât am uitat să caut să mă uit la acest punct de reper foarte important. Prin urmare, am întârziat la întâlnirea de tineret, iar lucrul acesta a creat puțină confuzie printre unii dintre cei prezenți.

Însă în tot „răul” este și un bine. Dumnezeu a pus în inima mea acest gând, pe care l-am împărtășit și tinerilor prezenți la întâlnire. Nu, nu mesajul acela pregătit din timp, structurat și concis, ci gândul acesta despre importanța reperelor în viață. Mi-a venit în minte un verset biblic: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105).

Cred că aceasta este soluția. Pentru a avea o viață frumoasă, trăită în ordine, pentru slava Creatorului tău, e nevoie să te întorci cu adevărat la Cuvânt. Nu tradiții. Nu obiceiuri. Nu ritualuri. Nu sisteme. Cuvânt. Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia. Lucrul acesta a fost scânteia din care a luat naștere reforma cu 500 de ani în urmă. Acesta-i secretul pentru reforma spirituală: Întoarcerea la Cuvânt. 

Cuvântul lui Dumnezeu este acela care ne dă lumină, ne călăuzește, ne ajută să înaintăm bine pe calea lui Dumnezeu. El să fie sursa ta. El să fie obiectul central al gândurilor tale. Dimineața, când începi o nouă zi, pune frâu curiozității de a-ți verifica telefonul, Facebook-ul. Caută-L pe Dumnezeu. Îl găsești în Cuvântul Său. Vrei ca pașii din timpul zilei să-ți fie călăuziți? Lasă-i să fie călăuziți de Cuvântul Sfânt! Citește-l. Meditează la el. Memorează-l. Strânge-l în inima ta.

Sola Scriptura! Doar prin Cuvântul lui Dumnezeu afli planul Lui Dumnezeu de mântuire. Am putea spune că este mijlocul ales de Dumnezeu ca noi să-L cunoaștem pe El. Nu-l (mai) neglija!

Închei cu unul dintre versetele care, cred eu, sumarizează foarte bine ideea acestui articol: „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.”

Tu ce punct de reper ai în viață?

Timotei Stoica

sâmbătă, 30 decembrie 2017

Atitudine în încercări (gânduri de sfârșit de an)

Parcă nu-mi vine să cred că în mai puțin 48 de ore anul 2017 intră deja în istorie. O istorie încărcată. Un an mai intens. Și un Timotei mai obosit.

Nu știu cum a fost pentru tine anul acesta, însă știu cum a fost pentru mine. Dacă e să-l rezum în câteva cuvinte, cred că aș putea spune c-a fost unul dintre cei mai plini de confuzie ani din viața mea. Confuzie nu din cauza lipsei de informații, ci din cauza cunoașterii lor. 

Însă, un lucru pe care l-am învățat este să nu mai privesc atât de mult pe orizontală și să încep să privesc tot mai mult în sus. De acolo vine ajutorul! 

Oare câți dintre cei care-și spun creștini sunt cu adevărat creștini? Obișnuiam să spun într-o vreme (și încă sunt de aceeași părere!) că dacă Dumnezeu ne poruncește să nu ne temem, putem înțelege de aici că îngrijorarea sau teama reprezintă un păcat înaintea lui Dumnezeu.

Cred că dacă privești retrospectiv la anul care e spre apus, poți indica momente în care Dumnezeu ți-a dat biruință. Îți aduci aminte cât de stresat și îngrijorat erai în acele încercări și cât de frumos Dumnezeu a dat rezolvare?

Acum, având acele lucruri împrospătate în memorie, oare de ce suntem așa de... lași?! Știm că Dumnezeu e în control, e suveran! Cum să nu știm asta? Ba chiar lucrurile acestea le spunem cu îndrăzneală despre Dumnezeu. Însă atunci când vine încercarea, atitudinea ta poate să spună că El nu prea e suveran în viața ta, în situația în care te găsești.

Și atunci, la ce te ajută doar să știi astel de lucruri despre Dumnezeu (care sunt adevărate!), dacă nu-ți ajută la nimic în momentul în care ai nevoie ca ele să-ți influențeze și să-ți modeleze atitudinea? 

Îmi place foarte mult cum Iavov, fratele Domnului Isus, pune problema. El spune direct, încă din introducerea epistolei sale, să privești ca o mare bucurie când treci prin felurite încercări (vezi Iacov 1:2). Wow! Ce îndrăzneală! Sau poate unii vor zice: „Câtă neobrăzare! Ăsta nu știe prin ce trec eu!”
Cu toate acestea, îndemnul lui Iacov nu se încheie aici, fiindcă imediat după aceasta continuă cu următoarea sintagmă: „ca unii care știți...” (Iacov 1:3a). Deci, are un rost foarte mare cunoașterea! Ce știm? „... că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare” (Iacov 1:3b).

Hmm... Oare chiar se merită? De ce n-a spus bani? Avere? Prosperitate? Fericire? Împlinire? Viață lungă și fără probleme? De ce răbdare? Ei bine, răspunsul îl veți găsi căutând să citiți versetul 4 din același capitol.

Apostolul Iacov știa că e importantă cunoașterea. Însă mai știa că aceasta trebuie folosită în viața de zi cu zi, nu ținută la naftalină.

Știind aceste lucruri și privind în urmă, retrospectiv, în anul 2017, cred că fiecare dintre noi găsește nenumărate motive pentru a-I fi recunoscători lui Dumnezeu. Da, chiar și pentru încercări!

Neștiind ce va aduce anul 2018, însă știind aceste lucruri, vă îndemn să nu le dați uitării și să nu le abandonați când dați de greu. 
Anul care ne stă înainte să vă fie un an frumos, în care să trăiți cu Domnul zi de zi.

„Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”

Timotei Stoica

duminică, 19 noiembrie 2017

E costisitor doar să ai impresia că ai o învățătură bună/sănătoasă?

Mi s-a întâmplat recent. Ca să fiu mai clar, chiar azi dimineață. Eram bucuros că, după calculele mele, nu urma să întârzii la biserică. Așa am plecat de acasă. Însă neprevăzutul a avut loc. Pe măsură ce mă apropiam de stația de autobus un gând mi-a trecut prin minte, anume să verific dacă am telefonul, cheile de la biserică și portofelul la mine. Cheile le-am avut. Telefonul l-am avut. Însă ceva lipsea.



„Timotee, cum te vei urca în acel autobuz dacă n-ai ce-ți trebuie?” Portofelul nu era în locul lui de drept, ci era lăsat singur în casă.



Fără să mai stau pe gânduri, am făcut stânga împrejur, am grăbit pașii și iată-mă îndreptându-mă din nou spre casă. Când m-am apropiat de casă am sunat după un taxi, ca să recupăr timpul pierdut și să nu întârzii la biserică. Am ajuns acasă, am zărit portofelul, l-am luat, taxiul a venit și m-a dus la biserică.


Pentru lecția ce-am învățat-o azi am plătit niște bani. Eram programat la timpul de studiu biblic din biserică și textul ce urma să-l avem în atenția noastră era din Tit 1:5-16, un pasaj care pune accentul pe importanța învățăturii sănătoase, demascarea învățătorilor falși și „astuparea gurii acestora”.


Se poate să crezi că învățătura pe care o accepți e bună, dar să nu fie deloc așa? Dacă în felul acesta stau lucrurile, e costisitor doar să ai o astfel de impresie?

Pe mine m-a costat. De fapt, procentual vorbind, m-a costat cu 500% mai mult sau, altfel spus, de cinci ori mai mult. Biletul de autobuz m-ar fi costat 2 lei, însă călătoria cu taxiul a făcut de cinci ori mai mult. Am avut impresia... că toate lucrurile sunt bune... că am tot ce-mi trebuie... că nu-i nicio problemă... că lucrurile se îndreaptă în direcția cea bună. Însă m-am înșelat. M-am gândit că am fost gata când, de fapt, n-am fost nici măcar pe aproape.


De ce e importantă învățătura? Pentru că pe baza ei ne trăim viața. Fie că ne dăm seama, fie că nu. Vă amintiți de slujitorul care a primit doar un talant? Avea o înțelegere anume cu privire la stăpânul său, fapt care l-a făcut să-și ascundă talantul tot acest timp. Vă aduceți aminte de bogatul căruia i-a rodit țarina? A crezut că-și poate hrăni sufletul cu lucruri materiale, scoțându-L cu totul pe Dumnezeu din ecuația vieții lui. Așadar, a trăit ca atare, pe baza raționamentului său, ideii sale, gândurilor sale... însă nu acei mulți ani pe care-i aștepta, ci doar câteva ore.


Sunt mulți astăzi, mai ales printre tinerii creștini, care spun că s-au săturat de atâtea învățături și de atâtea doctrine. „Litera ucide, dar dragostea susține” și tot soiul de sloganuri. Și pe mine m-au abordat mai mulți tineri de-a lungul scurtei mele vieți, tineri care mi-au spus astfel de lucruri. Însă concluzia la care am ajuns este aceasta: Ca să poți trăi bine, trebuie să ai o temelie sănătoasă. Nu-ți poți baza viața de credință doar pe niște emoții, sentimente, trăiri. Ea trebuie să fie fundamentată pe Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.

Având o învățătură sănătoasă ai ocazia să trăiești bine, după voia lui Dumnezeu. Credința vine în urma... AUZIRII! A ce anume? A Cuvântului lui Dumnezeu.

Problema este următoarea: Tot mai mulți dintre cei care își spun creștini consideră Biblia o carte învechită, irelevantă, insuficientă, insuportabilă (și aș mai fi continuat lista dacă mi-ar mai fi venit în minte alte cuvinte asemănătoare care să înceapă cu litera i).

Apostolul Pavel vorbește despre această problemă, descriind-o ca fiind o caracteristică a grelelor zile de pe urmă, când oamenii nu vor suporta adevărata învățătură a Cuvântului lui Dumnezeu și-și vor da învățători după poftele lor.
Iată, așadar, de ce e important să ai o învățătură sănătoasă.

Ne trebuie un zel ca al creștinilor din Bereea. Nu conta pentru ei că însuși apostolul Pavel le predica, ei cercetau să vadă dacă ce li se spusese era adevărat, conform Cuvântului lui Dumnezeu. Așa trebuie și noi să procedăm. Să învățăm de la ei. Să nu acceptăm totul de-a gata, doar pentru că-i spus de cineva cu renume sau doar pentru că-i spus într-un mod captivant. Dimpotrivă, totul trebuie văzut și comparat în lumina Scripturii.

De asemenea, așa cum am menționat mai devreme, e important să ai o învățătură sănătoasă, pentru că aceasta îți poate modela trăirea, mărturia, conduita. Nu-i în mod automat, în sensul că dacă ai o învățătură sănătoasă, automat și trăirea ta este sănătoasă, însă aceasta-i calea, acesta-i primul pas, aceasta-i temelia.


Chiar e costisitor doar să ai impresia că ai o învățătură sănătoasă, când de fapt ea nu este așa? Eu doar avut-am impresia că toate lucrurile erau bune în ce mă privește pe mine azi dimineață. Această percepție greșită a lucrurilor m-a făcut să plătesc de cinci ori mai mult. Din păcate, pe plan spiritual prețul care va fi plătit nu poate fi comparat cu acesta. E infinit mai mare.

„Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege»” (Matei 7:21-23).



„Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți” (Ioan 13:17).


Domnul să ne ajute!


Timotei Stoica


joi, 9 noiembrie 2017

Ai renunța la posibilitatea unei vieți mai bune, mai lipsite de griji? Dacă da, pentru ce anume? [LECȚIE DE LA IEREMIA]



DISCLAIMER: Trecut-a ceva vreme de când am scris ultimul articol, de fapt de când am mai scris ceva. După astfel de pauze mi-e greu să reiau și să-mi aștern în scris diverse gânduri. Totuși, ceea ce vei citi în acest articol sunt câteva gânduri pe care Domnul mi le-a pus pe inimă în timp ce citeam textul biblic pe care-l aveam la rând pentru timpul de studiu biblic din seara aceasta de la biserică.


Dacă ți s-ar oferi vreodată posibilitatea să alegi între o viață frumoasă, promițătoare, plină de siguranță și de tot felul de beneficii și o viață mizeră, trăită cu frica în sân, înconjurat fiind de oameni care nu prea apreciază lucrarea ta, care-și bat joc de tine, oare ce ai alege? Ai renunța la o astfel de oportunitate? Dacă da, în schimul a ce anume?

În textul biblic din seara aceasta am văzut că lui Ieremia i s-a dat ocazia aceasta. Sunt multe lucruri de spus din acest pasaj, însă vreau să mă concentrez doar asupra acestui gând. Despre ce pasaj biblic să fie vorba? Ieremia 40.

Textul ne spune că Nebuzaradan, căpetenia străjerilor babilonieni, i-a dat ocazia aceasta lui Ieremia („Acum, iată, te izbăvesc astăzi din lanţurile pe care le ai la mâini; dacă vrei să vii cu mine la Babilon, vino, şi voi îngriji de tine. Dar, dacă nu-ţi place să vii cu mine la Babilon, nu veni. Iată, toată ţara este înaintea ta, du-te unde vei crede şi unde-ţi place să te duci!” - versetul 4). Omul lui Dumnezeu avea de ales între a merge în Babilon și a trăi pe picior mare, având la dispoziție o mulțime de lucruri și de privilegii sau a rămâne cu rămășița de evrei, pleava societății, oamenii aceia în dreptul cărora babilonienii au considerat că ar fi mai degrabă o risipă pentru ei să-i mai ia în robie („Ieremia s-a dus la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa şi a rămas cu el în mijlocul poporului care rămăsese în ţară. Când au aflat toate căpeteniile oştirilor care rămăseseră pe câmp cu oamenii lor că împăratul Babilonului a pus ca dregător al ţării pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, şi că i-a încredinţat bărbaţii, femeile, copiii şi pe aceia din săracii ţării care nu fuseseră luaţi robi în Babilon - versetele 6, 7).

Probabil am zice din start că e mai bine o viață mai prosperă, mai în siguranță, mai ferită de pericol. Cine-ar mai sta pe gânduri dacă i s-ar oferi o astfel de oportunitate? Ieremia. Pare-se că Ieremia nu a dat niciun răspuns, iar rezultatul este întoarcerea lui în mijlocul oamenilor oropsiți ai lui Israel, acea rămășiță de israeliți care au fost lăsați în pace.

Ieremia a ales să se asocieze cu oamenii aceștia.

Nu știu cum vezi tu biserica locală, însă știu că nu e plină de oameni perfecți. Poate de oameni ipocriți, poate de oameni sinceri, dar mult prea sinceri și „înguști” sau tradiționaliști. Poate că-i plină de oameni distruși de fel și fel de probleme. Cu siguranță nu ți-ai dori să fii parte a unei astfel de comunități. Însă Ieremia lucrul acesta l-a ales. El empatiza cu ei. Lui îi era milă de ei. În ciuda acuzațiilor care îi fuseseră aduse înainte în atât de multe ocazii, Ieremia îmi pare cel mai evreu dintre evrei. Să renunți la un privilegiu extraordinar ca să fii alături de oameni pentru care ai plâns aproape toată viața, ai mijlocit și ai suferit nu o dată, ci de mai multe ori, din pricina lor.



Mi-a plăcut un gând pe care l-am auzit de curând: „Dumnezeu și atunci când pedepsește, pedepsește cu o inimă de Tată.” Ideea pe care o scotea în evidență acest păstor era că Dumnezeu niciodată nu pedepsește din dorința de răzbunare. E un principiu bun de ținut minte!

Ieremia a avut de ales și a ales bine!

Tu ce alegi?

Să mergi la biserică (da, la biserica aia cu oamenii ăia demodați, înguști, primitivi etc) sau să stai în casă sau să alegi să faci alte lucruri?

  
Am avut un exemplu frumos în seara aceasta la biserică: un tânăr care e student, lucrează și part time și a venit și la biserică la părtășie și, nu, nu e din biserica locală, însă a căutat o adunare la care să vină să se închine (s-a și rugat fără să fie numit!). 
Vreau să mă las motivat și încurajat de exemplul lui Ieremia. Același lucru ți-l doresc și ție. 
Doamne, ajută!


Timotei Stoica

marți, 5 septembrie 2017

Gânduri de bine, despre prietenie (Gabi Miron)

Când mă gândesc la felul minunat în care Dumnezeu ne-a creat, mi-e pur și simplu imposibil să nu mă gândesc la capacitatea de a relaționa, capacitate pe care El a pus-o în noi.

Cred că una dintre cele mai mari binecuvântări de care Dumnezeu ne face parte, ca oameni, este să avem în jurul nostru persoane pe care să le putem numi prieteni.

Biblia abundă de versete legate de prieteni și prietenii. De asemenea, ea ne oferă și îndrumări, dar și avertizări cu privire la cum trebuie și cum nu trebuie să fie o prietenie.

De vreo 11 ani Domnul a început să mă copleșească cu această binecuvântare. Se spune că dacă o prietenie durează mai mult de 7 ani, aceea nu mai e prietenie, e ca o relație de sânge. Ei bine, au trecut vreo 11 ani de atunci.

Atunci? Ce atunci? Atunci când Dumnezeu mi-a dat ocazia să-l întâlnesc, să-l cunosc și să mă împrietenesc cu Gabi (poza nu e așa de veche!!)
Suntem tot timpul de aceeași părere? Nici în ruptul capului! Însă nu țin minte să fi fost vreodată supărat unul pe celălalt din cauza vreunei răutăți (Eh, bine! Poate doar supărări de scurtă durată!). Totuși, nu vreau să mă depărtez de ideea menționată mai sus: E minunat să ai parte de această binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

Când ai prieteni, poți discuta și împărtăși tot felul de lucruri cu ei (așa cum se poate vedea în poza de mai jos). 

Timpul trece altfel. Viața e mai bogată. Greutățile devin parcă mai ușoare. O parte din frământări parcă dispar. Atunci când ai pe cineva cu care să le împărtășești și care să nu vadă totul doar ca pe un puzzle, încercând numaidecât să vină cu câte o soluție, să se uite la tine de sus în jos (chiar dacă poate e mult mai înalt!), ci pur și simplu care te ascultă și îți e alături.

Totuși, Domnul a rânduit ca drumurile noastre să se depărteze (nu neapărat să se despartă!), iar distanța geografică își spune adesea cuvântul. Mă bucur că Domnul te-a binecuvântat cu un minunat tovarăș de viață.

Chiar ești pe mâini bune! Raluca, ai o adevărată binecuvântare și comoară lângă tine. Prețuiește-o. Iubește-o. Gabi, nu uita să-i dovedești zilnic ce tocmai am scris despre tine (nu vreau să pară doar cuvinte spuse-n vânt).

Mă rog Domnului să te binecuvânteze cel puțin la fel de mult ca până acum și să te ajute să fii cu totul al lui, să fii mereu o binecuvântare pentru Raluca și, împreună, să fiți mereu un ajutor unul pentru celălalt și, de ce nu, să vă aducă mai repede și mai des și pe la Suceava.

„Nașii” tăi (voștri) vă salută și vă doresc tot binele din lume (și din cer!).

 
Timotei (și Renata cred că e de acord!) Stoica